Page 1 of 36
Fraternitatea Sfântul Ilie
M I K H T A V
b t k m
Saint-Rémy (Franţa)
Nr. 18 - Aprilie 1997
Page 2 of 36
2
FRATERNITATEA SFANTUL ILIE
Membrii Fraternităţii, legaţi de mănăstirea Sfântul Ilie, împărtăşesc
dubla înrădăcinare, carmelitană şi ecumenică potrivit cu starea vieţii lor,
acolo unde se află.
Aparţinând la diferite confesiuni creştine, ei se angajează să lupte pentru
Unitatea creştinilor prin rugăciune, în caritate şi adevăr evanghelic şi
încearcă să cunoască mai bine rădăcinile lor evreieşti, “legătura care îi leagă
spiritual” pe evrei şi creştini.
Pentru sărbătoarea profetului Ilie, “Tatăl şi Calăuza Carmelului”, în 20
iulie, membrii care pot, vin să împărtăşească rugăciunea călugăriţelor şi se
regăsesc în prietenie şi meditaţie, în proslăvire şi mijlocire.
În fiecare zi sunt uniţi în aceeaşi invocaţie:
“Eşti viu, Doamne, Dumnezeul lui Israel, in faţa caruia stau”.
*****
MIKHTAV
Cartea Cronicilor (2 Cron. 21,12) se referă la o scriere (mikhtav în
ebraică) pe care profetul Ilie a trimis-o regelui Yoram. De aici, numele
acestui buletin destinat membrilor Fraternităţii Sf. Ilie (3 numere pe an:
aprilie, august, decembrie).
*****
COPERTA
Înălţarea lui Ilie este sculptată pe o tablă cilindrică cunoscută sub
numele de “altarul din Puşalti” (secolul al V-lea), acum la muzeul
arheologic din Kayseri (Cezareea de Capadocia). La stânga îl ghicim pe
Eliseu care primeşte mantia lui Ilie.
*****
TABLA DE MATERII
SAPTAMANA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATE 1997
- Dare de seamă, de Sr. Monique Droin .................................................................3
- Elie Wiesel, de Jeannine Monin ...........................................................................7
- Rugăciunea lui Israel, de Vanda Gufoni............................................................. 10
- Carmelul şi Unitatea, de Maica Eliane ............................................................... 17
VIAŢA FRATERNITAŢII
- Vocaţia Unităţii, de Vincenţiu Cernea................................................................ 26
- Cărţile Fraternităţii............................................................................................. 28
- Veştile fraternităţii ............................................................................................. 31
- Sfânta Tereza a Pruncului Isus, A trăi din Iubire ............................................... 32
- Sfântul Ilie 1997: Tereza de Lisieux...................................................................36
*****
Monastère Saint Élie Schitul Sfânta Cruce
5, rue du Floquet Str. Gudea nr. 281
21500 SAINT-REMY 4226 STÂNCENI
Fax 33 (0)3 80 92 48 79 Jud. Mureş
FRANCE ROUMANIE
Page 3 of 36
3
SĂPTĂMÂNA DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATE 1997
Această săptămână a Unităţii, la mănăstirea Sfântul Ilie, a cunoscut
trei momente intense, trei zile:
Sâmbătă 18 ianuarie: Elie Wiesel, de Jeannine Monin, Rugăciunea
lui Israel, de Vanda Gufoni, Privegherea Învierii.
Duminică 19 ianuarie: Sfânta Liturghie, cu predica Părintelui Pierre
Delatte, vicar episcopal al diocezei de Nancy; apel către Fraternitate şi către
prietenii mănăstirii Sfântul Ilie pentru colaborarea la naşterea schitului
sfânta Cruce; apel insistent pentru continuarea dialogului între Biserica
romano-catolică şi Biserica ortodoxă; proiectarea unei videocasete despre
pelerinajul în România în septembrie 1996; Vecernia cu predica
Episcopului din Dijon, Monseniorul Coloni.
Joi 23 ianuarie: Carmelul şi Unitatea de Maica Iliana; Vecernia cu
predica Părintelui Daniel Nourissat, paroh în Semur.
Textul intervenţiilor apare în acest Mikhtav; am vrea numai să
degajăm, în această dare de seamă, legătura între discuţiile foarte diferite de
sâmbătă şi duminică, apropiindu-le de rugăciunea Fraternităţii: Tu eşti viu,
Doamne, Dumnezeul lui Israel, în faţa căruia stau, cele de joi formând un
alt ansamblu.
Doamne, Dumnezeul lui Israel
ELIE WIESEL
Dincolo de rupturile de unitate între creştini, există poporul lui Israel.
Este bine, în cursul săptămânii Unităţii, să ne gândim la rădăcinile noastre
evreieşti. Nu numai la iudaismul dinaintea erei creştine, ci şi la iudaismul
actual, care a traversat Holocaustul, în privinţa căruia Elie Wiesel nu
încetează să pună problema tăcerii lui Dumnezeu.
Două alte motive convergeau spre alegerea lui Elie Wiesel în această
săptămână: apariţia celui de-al doilea tom al Memoriilor sale; vizitarea la
Sighet, în România, în cursul pelerinajului, a casei sale natale, a sinagogii
unde a început să se roage şi să studieze, a acelui oraş de unde, cu
comunitatea evreiască care trăia în pace, a plecat în deportare, la puţin timp
după Paştele din 1944.
Un ultim motiv: el l-a iubit totdeauna pe profetul Ilie, al cărui nume
l-a luat după întoarcerea din deportare.
Rugăciunea lui Israel
“Lectura evreiască a Cuvântului ne este absolut necesară pentru a
înţelege cum l-au primit pe Isus şi apostolii. Citind Evangheliile, ne dăm
seama cât de profund înrădăcinată în tradiţia poporului său este rugăciunea
lui Isus”.
În ceea ce priveşte relaţia noastră cu Israel astăzi, “fiind atenţi la ce
Page 4 of 36
4
se roagă Israel vom înţelege ce crede Israel”... Căci “rugăciunea evreiască
este locul privilegiat în care se exprimă credinţa iudaică” (Vanda Gufoni).
Putem adăuga că tradiţiile liturgice ale diferitelor Biserici au
conservat elemente ale rugăciunii sinagogale la începutul creştinismului.
Tu eşti viu, Doamne şi viaţa ne duce înainte, pe drumuri pe care nu
le cunoaştem.
*România? “prin intermediul unor diverse împrejurări...” Viaţa a
condus această alegere şi nu o anumită strategie.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Maica Iliana a lansat un apel
Fraternităţii şi prietenilor mănăstirii Sfântul Ilie pentru a colabora la
naşterea primului Carmel în România. “Să construim în acel loc minunat”...
“un Carmel care, în tăcere, să dea mărturie că DUMNEZEU SINGUR AJUNGE,
şi care să fie semn de unitate pentru toţi creştinii”... “Dat fiind tensiunile
religioase etnice”... (se poate adăuga: şi situaţia politico-economică), acest
al doilea obiectiv nu este, fără îndoială, cel mai uşor. De aceea, mănăstirea
Sfântul Ilie doreşte “ca el să fie opera întregii Fraternităţi şi a prietenilor ei,
catolici, dar şi anglicani, armeni, ortodocşi, protestanţi care, prin ofranda
lor, oricât de modestă ar fi, îşi vor arătă dorinţa de a colabora la naşterea
acestui loc de rugăciune pentru Unitate. Pentru ca lumea să creadă”...
În mod concret, cum ne-a spus Maica Iliana în cursul reuniunii
Fraternităţii de la începutul după-amiezii, un caiet cu persoane care
subscriu, numeroase, aparţinând diferitelor Biserici şi nu numai Bisericii
catolice, va sublinia vocaţia în slujba Unităţii a acestei fondări.
După-masa de duminică a fost rezervată proiectării unui montaj
video, realizat de Jean Toutain, concentrând cele mai interesante imagini pe
care le-a surprins el şi Mary Dodd în cursul pelerinajului din România...
regiuni vizitate, mănăstiri, întâlniri cu episcopi, preoţi, laici, ortodocşi,
protestanţi şi catolici, şi în sfârşit, în 14 septembrie, Sfânta Liturghie în
sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, la schitul carmelitan de la Stânceni.
În faţa căruia stau...
Predica Părintelui Delatte ne amintea că acea duminică era prima din
perioada “pre-Postului Mare”, aceea a Fariseului şi a Vameşului (Luca 18,
9-14): “Doi oameni s-au dus în templu ca să se roage... Fariseul stătea
drept... Vameşul stătea departe...” în ciuda unei autosatisfacţii, Fariseul se
descrie negativ: “Eu nu sunt...”
Ca Petru când i s-a spus că este ucenic al lui Isus: “Nu sunt”. Isus,
din contra, răspunzând celor care îl caută, va spune: “Eu sunt”...
În relaţia ecumenică, vom şti oare să recunoaştem tot ceea ce este
pozitiv în atitudinea celorlalte Biserici, ceea ce ele sunt?
Apelul pentru continuarea dialogului între Biserica romano-catolică
şi Biserica ortodoxă al unui grup de teologi şi de personalităţi catolice şi
Page 5 of 36
5
ortodoxe1
reuniţi la 8 octombrie 1996 la Chevetogne (Belgia) cu
comunitatea de călugări. Comisia mixtă internaţională nu s-a mai reunit,
într-adevăr, din 1993, şi “este un apel insistent... care este lansat... Pentru
ca dialogul să poată continua”... dialog care “pretinde o necesară convertire
a inimii, mereu de reînceput”, ca acel vameş rugându-se, în spate, în
Templu.
Temă reluată şi în predica Vecerniei şi concluzie a celor două zile
trasă de Monseniorul Michel Coloni, sosit în mod discret la începutul
proiectării videocasetei, în sala plină de lume. Evocând, în mod deosebit,
din textul de la Chevetogne citit la sfârşitul proiecţiei, nevoia “de a învăţa să
ne punem în locul celuilalt, în mod deosebit al celor care au suferit
persecuţie, pentru a depăşi ceea ce în noi şi în fiecare din comunităţile
noastre este inconştient şi pasionat în atitudinea faţă de celălalt” şi “să
începem o purificare a memoriei care presupune această încredere reciprocă
şi care o face să crească, permiţând să ne rescriem împreună istoria”.
În sfârşit, pentru a evoca lunga Priveghere a Învierii, iată textul
condacului din acea duminică: «Să fugim de vorbirea cea trufaşă a
Fariseului şi să ne învăţăm smerenia Vameşului, cu suspine strigând către
Mântuitorul: milostiveşte-Te spre noi, unule Îndurate».
Întâlnirea de joi 23 ianuarie aducea o altă abordare a Unităţii, în două
momente.
I. Carmelul şi Unirea
Pentru mulţi dintre noi, vocaţia ecumenică a mănăstirii Sfântul Ilie
îşi are punctul de plecare în intuiţia Maicii Elisabeta, pe pachebotul care o
aducea din China în 1951, anul expulzărilor. Intuiţie născută dintr-o
preocupare mult mai veche, din epoca intrării sale în Carmelul din Nancy
(1926), “unde rugăciunea pentru unitate începea să se răspândească”. Maica
Elisabeta scrie în 1977: “Cum pot trăi despărţiţi cei care invocă numele lui
Isus... Acest cum mă arde de mai mult de cincizeci de ani” (Mikhtav nr. 15,
p.19).
De aceea, situând departe în timp intuiţia Maicii Elisabeta, pentru
mulţi din cei prezenţi a fost o revelaţie ascultând-o pe Maica Iliana evocând
cum, de-a lungul secolelor, Carmelul a fost marcat în însăşi fiinţa lui de
existenţa altor Biserici decât catolicismul latin, cum în demersul său
spiritual profund el se apropie de acela al altor religii.
Latini locuind în Ţara Sfântă, primind de la patriarhul latin de
Ierusalim prima lor regulă, marcată de spiritualitatea orientală, carmelitanii
se află, chiar de la origine, la răspântia dintre Orient şi Occident. Situându- se, de asemenea, într-o descendenţă care urcă în timp până la Ilie, în care ei
1 Printre care P. Boris Bobrinskoy şi Elisabeth Behr-Sigel, amândoi membri ai
Fraternităţii Sfântul Ilie.
Page 8 of 36
8
Deportarea
Foarte curând după acest Paşte, evreii din Sighet au fost plasaţi în
ghetou şi au plecat la Auschwitz în două convoaie succesive. Elie Wiesel îl
revede în acel moment pe «străin», fără bagaje, dar însoţind trenurile morţii,
«străin» pe care îl identifică şi mai clar decât la Paşti, ca fiind profetul Ilie.
Îl vede «coborând într-o mică gară, aproape de o localitate liniştită, undeva
în Silesia unde îl aştepta deja carul său de foc pentru a-l duce în cer».
În legătură cu prima sa noapte de lagăr la Auschwitz iată ce ne spune:
«Copilul din mine şi-a spus iată, este sfârşitul timpului, sfârşitul a toate.
Mesia va ţâşni din noapte». Dar de fapt «Mesia fricii şi Mesia morţii». În
altă parte el afirmă: «Niciodată nu voi uita aceste flăcări care mi-au ars
pentru totdeauna credinţa, niciodată nu voi uita aceste clipe care mi l-au
ucis pe Dumneze şi sufletul meu...». A cunoscut acolo răul absolut. Aceste
reacţii par să corespundă amintirii pe care a păstrat-o din deportare, care s-a
exprimat chiar din acel moment şi timp de mai mulţi ani prin mânie, o
anumită revoltă contra Celui Veşnic, pentru care a fost adesea comparat cu
personajul biblic Iov.
Bunicii săi, mama şi sora de zece ani au murit în crematorii, iar el, după
Auschwitz, a fost trimis la Buchenwald cu tatăl său care a murit de
epuizare.
Elie Wiesel a păstrat din aceste lagăre amintirea anumitor chipuri şi a
fost marcat de mai multe întâlniri: «revede încă apărând faţa palidă şi tristă
a camaradului lui polonez, Juliek, luîndu-şi adio cu vioara de la un auditoriu
de muribunzi». «Nu va uita imaginea acelui hasid întâlnit în împărăţia
nopţii, acel învăţător fără nume căruia fiecare cuvânt îi era înconjurat de un
cerc de foc» şi «care spunea tuturor: Evrei, nu disperaţi». Îşi amintea de cel
pe care el şi camarazii lui îl numeau «profetul»: «avea chipul unui obsedat
şi ochii unui sfânt... A fost un drept al lui Israel, una din acele fiinţe care, în
adâncul prăpastiei proclama, contra oricărei speranţe, Viaţa». Îşi va aminti
de toţi cei care se rugau, dar şi de cei care se revoltau.
După deportare
Eliberarea lui din lagăr în primăvara lui 1945 îi permite, după o scurtă
trecere prin Franţa, să plece repede în Israel. De acolo va fi trimis ca ziarist
în Statele Unite. Viaţa sa de ziarist îl va conduce, pe el «gardianul memoriei
Holocaustului», în numeroase ţări din lumea întreagă în care va întâlni mari
oameni de stat. De fiecare dată şi atât de hotărât cât i-o va permite vocea sa
blândă, el se va ridica împotriva totalitarismelor de orice natură. Premiul
Nobel pentru Pace îl va obţine în 1986.
Elie Wiesel a făcut şi o strălucită carieră de scriitor de limbă franceză.
Prima sa carte Noaptea, ne povesteşte viaţa sa înaintea şi în timpul
Page 9 of 36
9
deportării. A publicat vreo treizeci de lucrări printre care putem menţiona
Cerşetorul din Ierusalim» - premiul Medicis în 1968, Testamentul unui poet
evreu asasinat, premiul de carte Inter în 1980, premiul bibliotecarilor în
1981 şi, recent, Memoriile sale în două volume.
Trebuie să recunoaştem că toate aceste lucrări sunt scrise într-o limbă
franceză poetică şi pudică, un pic cam melancolică, dar foarte
convingătoare. În operele sale, îi face adesea să retrăiască cu el pe toţi cei pe
care i-a iubit, dar şi pe toţi cei pe care i-a cunoscut, chiar fără nume, în
cursul deportării.
Pe un plan religios, Elie Wiesel a rămas un evreu de tradiţie hasidică, la
fel de mistic; doreşte acum o mai bună cunoaştere între evrei şi creştini. În
acest domeniu religios, să subliniem în mod deosebit publicarea lucrărilor
Celebrarea hasidică în 1972, Celebrarea hasidică II», în 1981 şi Hagadah
de Paşti» (engleză-idiş în 1993, tradus în franceză în 1995).
El nu mai este revoltatul care era în primii ani de după deportare. El
însuşi spune că este doar trist, că înţelege suferinţa Celui Veşnic când copiii
săi se sfâşie între ei, că Cel Veşnic este cu adevărat peste tot, atât la victimă
cât şi la călăi. Dar problema nu este încă rezolvată pentru el şi se poate
spune că viaţa lui de adult a fost o succesiune de întrebări-răspunsuri, care
redevin întrebări cărora ar trebui să li se aducă noi răspunsuri. În
dificultăţile sale, nu va uita niciodată să-l cheme lângă el pe profetul Ilie.
Ne dăm seama, din ceea ce a putut să spună sau din ceea ce gândesc
prietenii săi, că a înţeles că «fericirea nu poate fi niciodată completă». A
păstrat o speranţă puternică, dar acum ştie, nu ca atunci când era tânăr, că
aceasta alternează cu disperarea, alternanţă sugerată de altfel de titlul
«Cantatei» pe care a scris-o: Ani Ma’amin, început de cântec al Speranţei
evreieşti: Un cântec pierdut şi regăsit.
Page 10 of 36
10
RUGĂCIUNEA LUI ISRAEL
de Vanda GUFONI (Lyon)
De câţiva ani, cu ocazia anumitor reuniuni, surorile de la Mănăstirea
Sfântul Ilie invită reprezentanţi ai tradiţiei lui Israel pentru a ne învăţa, iar
uneori şi creştini care frecventează Sinagoga şi sunt în contact cu Tradiţia
Vie a lui Israel.
Care este sensul acestui demers? Părintele Dujardin, secretarul
Comitetului episcopal pentru relaţiile cu iudaismul, scrie în prefaţa sa la
cartea lui Marie Vidal, Un evreu numit Isus: “Poporul evreu astăzi atestă un
anumit mod de a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu care nu este absolut
necesar dacă vrem să înţelegem modul în care Isus şi ucenicii săi au citit ei
înşişi Scriptura şi au primit Cuvântul lui Dumnezeu”.
Şi Armand Abécassis, în prefaţa aceleiaşi cărţi, îşi exprimă punctul
de vedere asupra acestui demers de cunoaştere a iudaismului din partea
creştinilor: “Să cunoşti iudaismul pentru a nu-l confunda cu creştinismul.
Este vorba pentru el (creştinul, nt. trad.) să nu se substituie evreului, într-un
«nou Israel». Este vorba de a se pătrunde de originalitatea mesajului
Bisericii sale pentru a-i fi fidel şi mai autentic. Dar nu poate să se oblige la
aceasta decât învăţând exact în ce constă această originalitate care nu poate
să-i apară decât în relaţie cu iudaismul. Este vorba pentru el, într-un cuvânt,
să înţeleagă că ceea ce Dumnezeu îi cere lui ca creştin, nu este ceea ce a
cerut fratelui evreu, şi că nu poate în nici un fel să confişte misiunea pe care
Dumnezeu i-a încredinţat-o lui Israel, după cum poporul evreu nu poate în
nici un fel să-şi ia responsabilitatea misiunii pe care Dumnezeu a
încredinţat-o comunităţii creştine. (...) Dumnezeu are nevoie, pentru a-şi
împlini cuvântul, de două alianţe exclusive şi ireductibile una la cealaltă”.
Iată perspectivele Părintelui Dujardin şi ale lui Armand Abécassi în
care mă situez şi eu şi aşez şi lucrarea care se realizează în această
mănăstire. După această remarcă preliminară, să intrăm în miezul
subiectului: căutându-l pe evreul Isus, ascultând Tradiţia lui Israel trăită în
rugăciune.
I. Rugăciunea lui Israel
Cele trei surse de cunoaştere a lui Israel sunt Biblia, Talmudul şi
Cabala.
Biblia conţine Tora scrisă (Legea), adică Pentateuhul (Facerea,
Ieşirea, Leviticul, Numerii şi Deuteronomul) reluat şi dezvoltat în celelalte
cărţi biblice (profeţi, etc.). Dar Tora scrisă a fost totdeauna însoţită de Tora
orală, care reprezintă interpretarea Torei scrise şi care adună toate
comentariile învăţătorilor, ale rabinilor, etc., consideraţi ca urmaşi ai
Page 11 of 36
11
profeţilor. Presiunea evenimentelor istorice în primele secole ale erei
creştine a dus la punerea ei în scris, ceea ce a dat ocazia scrierii Talmudului,
compus din o sută optzeci de volume, din care cea mai mare parte au fost
scrise după Isus Hristos. În ceea ce priveşte Cabala, ea se referă la mistică.
Fiecare din aceste trei surse de cunoaştere a lui Israel face să
intervină rugăciunea, dându-i acesteia o mare importanţă.
Cum defineşte Talmudul rugăciunea? Versetele 12 şi 13 din capitolul
10 al Deuteronomului se referă la rugăciune: «Şi acum, Israele, ce cere
Domnul Dumnezeul tău de la tine? Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să
umbli în căile Lui, să-L iubeşti, să-L cinsteşti pe Domnul Dumnezeul tău din
toată inima ta şi din tot cugetul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile
Lui, pe care ţi le dau astăzi spre fericirea ta». Talmudul explică: «A-l sluji
pe Dumnezeu din toată inima, asta este rugăciunea».
*Rabbi Eliezer spunea că Mitzva (porunca) cea mai grea şi cea mai
exigentă este rugăciunea.
*Un foarte mare Rav’, la sfârşitul vieţii sale, spunea: “Mai am încă
forţa de a studia, nu mai am forţa de a mă ruga”.
*În epoca Templului, cultul care era oferit aici se numea Avoda
(slujbă divină care implica mult efort şi corespundea cu mii de legi). După
distrugerea lui, rugăciunea devine şi ea Avoda, adică slujbă divină care se
face cu inima şi care din această cauză este atât de exigentă.
De ce este aşa de greu să te rogi, de ce cere acest lucru atâtea
eforturi?
*Rabbi Eliezer spunea: “Când vă rugaţi, să ştiţi în faţa cui staţi”. Din
această frază decurg două învăţături posibile:
1) Să ştiţi că sunteţi în faţa cuiva.
2) Să cunoaşteţi dimensiunea Fiinţei în faţa căreia staţi (nu sunteţi în
faţa unui oarecare), adică omul trebuie să devină conştient de prezenţa lui
Dumnezeu.
*Rabbi Yo’hanam ben Zakksi spunea: “Frica lui Dumnezeu să fie ca
frica de oameni”, adică trebuie să ajungi să-i dai existenţei lui Dumnezeu o
consistenţă la fel de reală ca şi cea a oamenilor”.
De aceea, Rav’ Dessler spunea că rugăciunea reprezintă cel mai înalt
grad de credinţă (Emouna) care poate să existe (sau vorbeşti unui perete sau
vorbeşti lui Dumnezeu!)
Cum să ajungi la această conştiinţă a prezenţei lui Dumnezeu?
Învăţătorii sugerează să-ţi modelezi această conştiinţă prin Cuvânt (care este
expresia sufletului persoanei şi are o putere creatoare). De aceea trebuie să-i
vorbeşti lui Dumnezeu de mai multe ori pe zi, nu mai poţi să spui că
Page 14 of 36
14
sută de binecuvântări exprimă o nevoie de plenitudine, de recunoaştere că
viaţa este o binefacere, gustată fără limită în viaţa cotidiană” (R. Cohen).
Nucleul în tefilla este şi el compus din optsprezece binecuvântări
(chemnoné esré) (binecuvântări de laudă, mulţumire şi cerere care cuprind
tot ceea ce persoana poate să-şi dorească să se realizeze) care sunt recitate
în fiecare zi după Shema, dimineaţa şi seara.
3) Shema
Dimineaţa şi seara evreul credincios face profesie de credinţă
spunând Shema. Este vorba de textul central al monoteismului biblic.
Cuvintele pe care le conţine sunt primele pe care le învaţă în copilărie şi
ultimele pe care le pronunţă înainte de a muri. Afirmaţiile conţinute în
aceste versete formează cele Zece Porunci, baza esenţială a iudaismului.
“De aceea, această Shema Israel a fost hrana lui Isus, zi de zi,
dimineaţa şi seara, aceea a Fecioarei Maria, a apostolilor şi a primelor
comunităţi creştine” (C. di Sante).
Acest text este relativ lung şi conţine trei paragrafe extrase din
diverse pasage ale Bibliei (Deuteronom 6, 4-9; Deuteronom 11, 13-21;
Numerii 15, 37-41).
Primul paragraf: cel mai important
«Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn».
Este proclamat un adevăr asupra lui Dumnezeu: unicitatea sa şi
afirmarea acestui adevăr cere, într-un al doilea moment, un răspuns concret
al omului.
«Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot
sufletul tău şi din toată puterea ta. Cuvintele acestea, pe care ţi le spun Eu
astăzi, să le ai în inima ta».
Dragostea faţă de Dumnezeu se manifestă printr-o conformare a
voinţei: poporul lui Israel trebuie să păstreze vie învăţătura lui Dumnezeu.
«Să le sădeşti în fii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când
mergi pe cale, când te culci şi când te scoli».
«Să le legi ca semn la mână şi să le ai ca pe o tăbliţă pe fruntea ta».
În acest verset se află enunţată porunca tefillin. Acest termen ebraic a fost
tradus printr-un cuvânt ce înseamnă protecţie, fortăreaţă. Tefillin sunt curele
de piele care se înfăşoară în jurul braţului stâng (de partea inimii) şi în jurul
capului în timpul rugăciunii de dimineaţă în zilele lucrătoare. Aceste curele
menţin pe braţ şi pe frunte o cutie de piele conţinând copia unor pasaje din
Ieşire şi din Deuteronom. Tefillin sunt purtate de evreu de la vârsta de
treisprezece ani, când el devine bar-mitswah (fiu al poruncii). Ele sunt un